Totul este distractiv, dar aceste rafale pufoase sunt de fapt mai grele decât ai putea crede la început, scrie Kelly Grovier de la BBC.

În fiecare an, în prima sâmbătă din aprilie, peste 50 de orașe din întreaga lume organizează sărbători publice pentru Ziua Internațională a Luptei cu Perne. Înarmați cu nimic altceva decât cu propriile perne de sacrificiu, participanții la acest evenimente se bătut unul pe altul,  de le merg fulgii – la propriu, cu perne jucăușe. De la Amsterdam (NL) la Atlanta (Georgia-US), de la Varșovia (Polonia) la Washington DC (US) mii de oameni au participă la petrecerea veselă. Dar de ce?  Există ceva mai mult în simbolistica acestei lupte?

Perna te duce cu gândul la ceva moale, pufos, însă, în anumite contexe această moliciune este înșelătoare. La urma urmei, ce ar putea fi mai puțin contondent decât un obiect care este, prin definiție, comod și plin de puf? Și totuși, cel puțin din secolul al XVI-lea, umila pernă a primit alte conotații neașteptate.

Tang Xianzu, dramaturg din dinastia Ming  — un contemporan al lui Shakespeare —scrie The Handan Dream (Handan ji, 1601) o piesă clasică în limba chineză despre un vis epifanic, care supără și aduce o perspectivă radical nouă vieții lui Lu Sheng, un savant tânăr și frustrat ale cărui aspirații înalte pentru o carieră de succes în serviciul public.

La începutul piesei, protagonistul, savantul Lu Sheng, echivalează cu încăpățânare fericirea cu faima, averea, rangul și o căsătorie prolifică. Prin urmare, el este hotărât să-și urmărească ambițiile susținând examenele imperiale, care ar trebui să-i acorde un post de funcționar. Declarațiile oarecum lăudăroase ale lui Lu sunt contrapunctate de cuvintele unui alt personaj, preotul taoist Qingyuan, care își proclamă înțelepciunea dobândită în rolul său de narator și comentator, și anume conștientizarea faptului că faima și succesul sunt efemere și, cu siguranță, nu îl fac întotdeauna fericit. Va fi nevoie de un vis de șaizeci de ani, indus de o pernă fermecată și o mulțime de răsturnări de situație pentru a destabiliza certitudinile lui Lu și a-l face să-și reconsidere părerile.

Romanciera engleză din secolul al XIX-lea Charlotte Brontë a găsit o metaforă pentru un somn (ne)liniștit, făcând o paralelă amuzantă: „o minte ciufulită face o pernă neliniștită”. În expresia lui Brontë, perna și mintea schimbă locurile și, pentru o clipă, se contopesc în aceeași substanță. Este un truc, probabil, ea a învățat de la filozoful renascentist Montaigne, care susținea că „ignoranța este cea mai moale pernă pe care un bărbat își poate sprijini capul”. Pe salteaua multi-texturată a gândirii lui Montaigne, inteligența și fericirea se confruntă pentru totdeauna într-o luptă existențială de perne pe care doar una o poate câștiga. După logica lui Montaigne, nu există somn prea liniștitor pentru cei deștepți sau răi, doar pentru cei invincibil de proști, sau cum ar zice românul, pentru cei cu „mintea liniștită”.

Asemenea unui ritual de eliberare, lupta internațională anuală de perne poate că e echivalentul unui act de descărcare, un fel de curățare, o scuturare de praf trecător al vieții de zi cu zi: o golire a minții colective a lumii.  Perna este o emblemă subliminală a gândirii profunde: o ancoră care trage sufletul lumii în jos , de aceea aceasta trebuie să fie adeseori curățată, scuturată.